Adresata senatorilor, deputatilor, tuturor celorlalti factori de decizie din Romania.
Adresata presei, parintilor, medicilor.

Buna ziua!

Va scriem in numele unui grup de 15.000 de parinti informati in privinta efectelor adverse ale vaccinarii si care nu sunt de acord cu impunerea vaccinarii obligatorii.
O parte dintre parintii care fac parte din acest grup au copii vatamati de vaccinuri, existand si cateva cazuri de deces postvaccinal.

Prin prezenta scrisoare vrem sa va aducem la cunostinta obiectiile noastre privind proiectul Legii Vaccinarii, care a fost publicat pe data de 10 aprilie 2017 pe site-ul Ministerului Sanatatii.

Pentru inceput va prezentam cateva marturii ale parintilor ai caror copii au suferit efecte adverse in urma vaccinarii.
“In atentia autoritatilor in cauza,

Ma numesc L.A. si vreau sa raportez reactiile adverse ale vaccinurilor in urma carora trei dintre membrii familiei mele au avut de suferit. (Daca ma includ pe mine si pe sotul meu, suntem 5.)

Primul caz este cel al fratelui meu, bolnav de epilepsie de la varsta de 9 luni. Acum el are 38 de ani.
Atunci, dupa vaccinul DTPa a facut convulsii noaptea, s-a invinetit, i s-au invinetit si unghiile si, de atunci, face crize comitiale si de 10 ori pe zi. Medicii au spus ca este o forma severa de epilepsie. Cand se schimba vremea, face crize si de 20 de ori pe zi, sunt zile in care sta ore intregi in criza. Parintii mei au suferit mult in toti acesti ani. Acum sunt batrani, disperati, extenuati pentru grija lui, dar il iubesc cu toata inima lor si nu l-ar da pentru nimic in lume in grija nimanui. Ba mai mult, se roaga cerului sa-i tina Dumnezeu in viata ca sa poata avea grija de el, sa nu trebuiasca eu, fiica lor, sa imi asum o asa responsabilitate si, Doamne fereste, sa-mi stric casnicia. (Ei stiu cat de mult tin si eu la fratele meu).

Suferinta in toti acesti ani a fost grea, apasatoare si cu multe lacrimi. Parintii au stat cu el in spitale pana la varsta de 7 ani, cand au intrat in deznadejde si nu au mai putut lupta prin doctori. Li s-a spus ca va muri la 11 luni, apoi ca nu va apuca 5 ani, apoi ca nici 7 ani, mai mult, ca la 11 ani totul se va incheia pentru el. Nu mai suportam eu, ca si copil, sa aud asemenea scenarii din partea medicilor. Acum are 38 de ani si, prin grija si iubirea parintilor este inca in viata si vreau sa fac publica suferinta lor. Medicii le-au tot luat gandul de la efectele vaccinului, spunandu-le ca epilepsia a aparut in urma unei spaime puternice. Mama mea a avut foarte mare grija de noi si ea le-a tot repetat ca bebelusul ei a fost perfect normal pana la acel vaccin si ca n-a cazut niciodata si nimic nu l-a speriat niciodata. Pana la urma s-au resemnat saracii.

Parintii mei au aflat de aceasta lege a obligativitatii vaccinurilor si s-au decis sa faca public cazul, ca sa poata sa-si protejeze nepotii, suferinta lor sa nu fi fost in zadar in toti acesti ani.
Eu, fiind marcata de suferinta copilariei mele, am cerut de la Dumnezeu un lucru cu inima indurerata: sa-mi poarte pasii unde considera EL, sa faca ce vrea el cu mine, numai sa stiu ca ajung la un capat de drum si sa-mi vad fratele sanatos. Astfel ca, am ajuns sa studiez in Japonia si am locuit acolo mai mult de un deceniu. Mi-am nascut ambii copii acolo.

Intr-o zi s-a intamplat un lucru care m-a facut sa cred ca nu e bine sa-mi vaccinez copiii si vreau sa va relatez in continuare despre acest lucru.

Desi copilaria mi-a fost sub umbra bolii crunte (mama mea stiind de cand e suferind fratele meu de la vaccinul DTPa), totusi eu nu studiasem deloc acest domeniu si, avand la randul meu o fetita, tanara fiind, am ascultat sfatul medicului si i-am facut vaccinurile pana la 3 ani.

Intr-o dimineata, cand m-am dus la medicul meu de familie sa-i fac fetitei mele DTPa (vaccinul care a distrus viata familiei mele si a mea), medicul m-a intrebat daca am semnat formularul de accept al parintelui. I-am spus ca nu, dar ca nu-i problema, ca-i semnez. “Pai l-ati citit?”, m-a intrebat ea. “Nu!” i-am raspuns. “Pai nu-l recomandati?” o intreb. Imi plangea fetita in brate si nu eram dispusa sa citesc un formular A4 scris in japoneza. Eu stiu sa citesc japoneza, dar era fetita prea agitata sa stau sa citesc atunci, erau oricum si multi termeni medicali si ma gandeam ca poate nu inteleg bine, voiam sa am si dictionarul. M-a marcat privirea doamnei doctor, pe care n-am s-o uit niciodata: “Cum doamna? Il recomandam, dar nu-l puteti semna fara sa cititi si sa fiti de acord!!”.

Atunci am decis sa plec si sa revin dupa ce-l citesc.

Ajungand acasa, mi-am luat dictionarul si am inceput sa citesc. Cand am ajuns la reactiile adverse, mi s-a racit inima in mine caci scria: “1 din 2.000 de cazuri fac EPILEPSIE!!!” Intr-o clipa toata suferinta copilariei si vietii mele mi s-a perindat prin fata ochilor si am simtit cu durere ce as fi putut sa-i fac fetitei mele. Am continuat sa citesc, am citit tot si, cand a venit sotul acasa, i-am povestit si l-am rugat ca tot ce citesc eu sa citeasca si el. Am stabilit impreuna sa ne documentam riguros in aceasta privinta ca sa putem lua o decizie corecta si in cunostinta de cauza. Asta am facut si ne-am dus amandoi la doamna medic de familie de atunci din Japonia. Doamna a fost foarte draguta si ne-a ascultat, ne-a raspuns la intrebari.

Eu: “Doamna doctor, am citit formularul de consimtamant si scrie aici ca 1 din 2.000 de cazuri fac epilepsie. De unde stiu eu ca fetita mea nu va face epilepsie dupa vaccin?”
D-na doctor: “N-aveti de unde sa stiti.”
Eu: “Si totusi, cum pot eu sa ma asigur ca totul va fi bine?”
D-na doctor: “N-aveti cum sa va asigurati. Doar daca sistemul ei imunitar e bun in momentul vaccinului.”
Eu: “Si de unde stiu daca are fetita imunitatea buna, daca- i mai scazuta decat de obicei sau daca-i mai crescuta?”
D-na doctor: “Asta nu stim!”
Eu: “Sa inteleg prin deductie logica faptul ca, daca are imunitatea buna, nu mai e nevoie de imunizare? Ca va trece cu bine peste orice boala pentru ca imunitatea ei o va proteja?”
Dna doctor: “In principiu, da!”
I-am spus apoi doamnei doctor despre suferinta fratelui meu din cauza vaccinului si a fost foarte draguta, ne-a respectat decizia de a nu mai vaccina copiii. Ne-a spus ca oricum nici ea nu mai vede necesar vaccinul antidifterie pentru ca acum traim foarte civilizat, copiii sunt crescuti in medii curate si nu mai exista acest pericol ca inainte. Am ramas la acelasi medic de familie si urmatorii ani, copiii mi i-am inscris la scoala acolo in Japonia fara vaccinuri. Se zice ca, daca se intampla ceva, copilul nevaccinat are de suferit, nu cel vaccinat, care este IMUNIZAT!

Pe al doilea copil nu l-am vaccinat deloc. In tot acest timp m-am informat continuu ca sa fiu sigura ca fac alegerile cele mai bune pentru copiii mei.

Ce am observat diferit la copiii mei? Fetita, cu toate vaccinurile la zi pana la 3 ani, mi-a fost mai apatica si mai retrasa decat baietelul. De la 3 ani, cand am inceput sa studiez aceste reactii adverse si a inceput sa ma intereseze si mai mult aspectele legate de sanatate, am inceput sa o ajut sa elimine metalele grele (se stie ca si creierul uman se poate elibera de metalele grele) si, la scurt timp, am observat o deschidere comportamentala a fetitei mele. Daca pana atunci era mai apatica, mai retrasa, acum incepuse sa fie mai alerta, lua parte la jocuri la scoala cu drag, participa, era mai activa. Intre timp, mi-am luat licenta si ca specialist in comportament, asa ca nu este doar o impresie de-a mea si nu este doar o comparatie subiectiva a copiilor mei. Ca mama imi asum ce spun si am multumit cerului ca m-am oprit la timp cu intoxicarea creierului fetitei mele. Ii sunt recunoscatoare din suflet fratelui meu care, prin suferinta lui, m-a ajutat sa am copiii sanatosi in acest moment.

Asadar, fiica mea a fost cea de-a doua victima a vaccinurilor.

A treia victima a fost baietelul meu care, in vara aceasta, pe cand eram pe litoral, a fost muscat de un caine si, fiind la urgenta si panicata, nestiind despre antirabic si antitetanos (pe acestea nu le studiasem), de frica, am acceptat sa i se faca baietelului vaccinurile. La o zi i-au aparut multe eruptii cutanate. A trebuit sa-i mai faca o doza (avea 4 doze de facut). Am intrebat medicul daca nu cumva reactia cutanata este de la vaccin si, cu foarte mare NONSALANTA, mi s-a raspuns ca “N-are cum! I-ati dat ciocolata si a stat in soare!” Cred ca nu mai eram eu, dar am acceptat sa I se faca si a doua doza. Noaptea s-au intensificat mancarimile si disconfortul din cauza eruptiei. Baietelul arata ingrijorator si am plecat imediat acasa din vacanta spre casa. I am facut poze, le pot pune la dispozitie, daca e nevoie. Am renuntat sa-i mai fac celelalte 2 doze din schema cand am citit apoi si despre aceste doua vaccinuri: antirabic si antitetanos si mi-am dat seama ca nu era necesar deloc sa i le administrez.

Baietelul meu este a treia victima a vaccinurilor din familie.

Am dat doar aceste 3 cazuri care pentru mine reprezinta parte din inima si din fiinta mea. Despre mine si sotul meu nu mai spun ca am avut probleme cu sistemul imunitar, dupa ce, in Japonia, am facut vaccinul antigripal. Nu mai terminam cu racelile si infectiile in corp. Abia cand am inceput sa citesc despre efectele adverse ale vaccinurilor, mi-am dat seama ce ni se intamplase si noua.

Un alt caz apropiat, o fetita, care are toate vaccinurile la zi, sufera de multiple alergii. Fratele ei mai mic a murit de cancer la creier la un an si jumatate, si el cu vaccinurile la zi.

Vreau sa mai semnalez ca, din generatia fratelui meu, mai sunt doi baieti care s-au imbolnavit tot atunci cu fratele meu (probabil dupa acelasi vaccin). Acum nu mai stiu pe unde sunt, erau vecini cu parintii mei. Unul are probleme neurologice si merge rau, iar altul are afectiuni neurologice severe. Chiar mama mea se bucura intr-un fel ca fratele meu nu este totusi atat de grav!!!

Am incercat sa raportez reactiile adverse ale vaccinurilor pe site-ul ANMDM-ului (Agentiei Nationale a Medicamentelor si Dispozitivelor Medicale), dar n-am putut downloada niciun formular, de prins la telefon nu am reusit niciodata. Medicul de familie nu a vrut sa raporteze reactiile adverse. Pana la urma, cu ajutorul unei mamici de pe grupul nostru, am reusit sa raportez online, reactiile adverse pe care le-a suferit baiatul meu.

Prin urmare, aleg sa fac aceasta marturisire in scris si, prin ea, sa va rog sa reconsiderati obligativitatea vaccinarii in Romania. Aceasta suferinta a oamenilor va avea ecou si in spatial lumesc, dar va trece si dincolo de lumesc si nimeni nu vrea sa-si asume o atat de grea responsabilitate.

Dumnezeu sa va lumineze cugetele si sa va umple inimile de iubire pentru viata si sanatate, iar noi ne vom ruga pentru binele dumneavoastra, al celor care se vaccineaza si al copiilor nostri. Suntem oameni si e bine sa facem legi pentru oameni si pentru binele lor, in spiritul vietii.

Aveti marea oportunitate sa deveniti eroi prin salvarea din suferinta a acestor prunci.
Apasati pe butonul care le aduce bucuria si zambetul pe chip!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
“Numele meu este Alina, am o fetita in varsta de 8 ani diagnosticata la aproape 2 ani cu autism, in prezent nu vorbeste, cognitiv nu este bine deloc, de anul acesta incepem invatamantul la domiciliu.

Toate problemele au inceput inca de la nastere, insa atunci nu mi-am dat seama ca au afectat-o vaccinurile, au avut grija medicii sa ma convinga ca nu are nimic.

Am nascut intr-o zi de vineri prin cezariana, o fetita sanatoasa cu o greutate de 3500 g, lungime 50 cm si scor apgar 10. Dupa 3 zile de la nastere a facut un icter urat, dupa vaccinarea antihepatita B. Atunci am crezut ca starea ei este de la icter. 3 zile nu a deschis ochii, dormea non-stop si nici la baita nu se trezea. Medicul neonatolog o consulta dupa baita si ne spunea ca e cam lenesa, ba ca are displazie de sold congenitala bilaterala.

Am plecat acasa, bineinteles nu inainte de a-i face vaccinul BCG. Toate bune, acasa fetita manca bine, dormea bine si era foarte vesela, la 2 luni isi tinea bine capsorul si gangurea, imi amintesc ca dimineata vorbeam cu ea cate o ora si ea gangurea, radea si dadea din manute. Dar a venit vaccinul de la 2 luni, la aproximativ o luna de la vaccin a inceput sa planga foarte mult, uneori tipa si cate 2-3 ore fara sa o putem linisti, dar medicul pediatru zicea ca e de la dinti, ca e de la colici si ne prescria picaturi pentru colici. In prostia noastra am vaccinat in continuare pana la 1 an.

La varsta de 1 an imi amintesc ca in aceeasi zi i-au facut 2 vaccinuri, ROR si DTP. Desi fetita incepuse sa silabiseasca inca de la 6 luni, la 2 saptamani dupa vaccin fetita era schimbata, plangea foarte mult si nu mai dormea, facea spasmul hohotului de plans, odata a si lesinat de la atat plans. De atunci facea frecvent febra, era mai tot timpul racita si pe la 1 an jumatate cand m-am internat in spital pentru o alta raceala, medicul pediatru mi-a recomandat ca pentru spasm sa merg cu ea la un psihiatru.

Incepusem sa caut pe internet, copilul meu nu vorbeste si nu raspunde la nume… toate cautarile ma duceau catre pagini despre autism. La 1 an si 10 luni ne-am hotarat sa mergem la medic, desi banuiam ce este, parca totusi speram medicul sa-mi spuna ca nu are nimic. Am fost daramati si inca suntem, desi am inceput terapia de la 2 ani, am platit bani grei, dar starea de sanatate a fetitei se degrada cu fiecare an, terapia nu ducea la nici un rezultat, incepuse sa aiba probleme intestinale grave, constipatie si cate o saptamana, in conditiile in care eu ii gateam mereu, manca fructe si legume, salate, era vesnic balonata, avea reflux gastric si incepuse sa se invineteasca la gurita.

Am stat 3 ani cu chirie prin Bucuresti incercand fel si fel de terapii, dar totul era in zadar. Imi amintesc ca tot scriam de problemele ei pe un grup de parinti cu autism in speranta ca au trecut prin stari similare si ma pot ajuta, atunci o mamica mi-a spus ca ar putea avea intolerante alimentare, disbioza intestinala pentru ca mai toti copiii cu autism au aceste probleme si asa am inceput sa sap internetul. Locuiam cu chirie in Voluntari pentru terapie, doar eu cu fetita si ziua alergam cu ea la terapie, iar noaptea citeam. I-am facut analize pentru intolerante, am trecut la dieta fara gluten, zahar, lapte si alte chimicale din alimentatie si in acest moment probleme intestinale le-am rezolvat, dar autismul nu a plecat de la noi, inca mai este in familia noastra.

Am continuat investigatiile si se pare ca sunt multe probleme, de la intoxicatie cu mercur, la probleme metabolice, infectii bacteriene ale tractului intestinal, imunitate compromisa, pubertate precoce, are probleme de detoxifiere grave si din aceasta cauza a acumulat multe toxine din mediu.

Acum urmeaza un protocol biomedical de echilibrare a florei intestinale, mineralizare si vitaminizare sub indrumarea unui nutritionist din tara. Se pare ca au inceput sa ajunga informatiile si la noi in tara vizavi de autism. Cu speranta mergem inainte si credem ca se mai poate repara ceva, cat? nu vom sti niciodata…

Am fost de multe ori la spital, medicii dau din umeri, ba chiar mi s-a spus sa ma astept la ce e mai rau, ca acesti copii cu timpul vor face si epilepsie, ba am fost acuzata ca este asa din cauza ca eu am refuzat medicatia antipsihotica. Am facut si eu lucru bun refuzand medicatia, probabil ca daca administram medicamente, fetita era si mai rau acum.

Dragi parinti, vaccinurile au omorat si au imbolnavit foarte multi copii si inca o mai fac. Epidemia de rujeola din tara este consecinta vaccinarii in masa, copiii vaccinati fac boala si o raspandesc.

Si cum bine spunea cineva, sub diagnosticul de autism se ascunde prejudiciul produs de vaccinuri.

Un copil pana la 6 luni nu are imunitate, el isi ia anticorpi din laptele matern si este protejat pana capata imunitate. Sa injectezi virusi intr-un corp fara imunitate este o crima, virusii se vor localiza in celule si vor deregla metabolismul enzimatic, hormonal, iar mercurul, aluminiul si alti adjuvanti din vaccinuri se duc in creier si duc apoi la boli precum AUTISM, ADHD, EPILEPSIE, DIABET TIP 1, BOLI AUTOIMUNE, MOARTEA SUBITA A SUGARULUI, ETC.”
“Numele meu este Iuliana I. si sunt mamica lui Ayan (4 ani si 6 luni). Copilul meu este tot ce mi-am dorit de la viata si il iubesc mai mult decat pe mine. L-am nascut cu o malformatie la inima (Tetralogie Fallot) si a fost operat pe cord deschis la varsta de 11 luni.

Avand incredere in sistemul medical, i-am facut toate vaccinurile: cele din maternitate, 2 luni, 4 luni si 6 luni.
Dupa fiecare vaccinare au fost reactii adverse:
– la 2 luni s-a umplut de bubite mici rosii si facea apnee in somn (a fost 3 saptamani in spital cu diagnostic de pleomonie).
– la 4 luni a facut vaccinul si dupa 3 zile ne-am internat in spital, dar de data asta cu diagnostic de bronsolita. Copilul facea febra foarte mare dar nu prezenta semne de raceala.
– la 6 luni iar internare in spital (4 saptamani), dar medicii nu stiau ce sa imi spuna ca are!

La 10 luni am plecat cu el in Italia, unde a fost operat la inimioara si medicii de acolo, vazand istoricul nostru medical mi-au spus ca s-a facut o greseala enorma vaccinand acest copil pentru ca din punct de vedere medical fiul meu nu era apt sa fie vaccinat!

Dupa 6 luni de stat in Italia ajung in Romania si ce fac?! Vaccinez cu ROR, desi medicii italieni mi-au spus sa nu mai vaccinez, dar eu, ca un cetatean bun si neinformat, ascult medicii romani. Mi-am nenorocit copilul!!! Dupa 2 saptamani de la administrarea ROR-ului fiul meu s-a oprit din vorbit! Parca uitase tot!!! Nu ne mai striga, isi facea nevoile pe el desi noi scapasem de pampers, il strigam pe nume si nu ne mai raspundea, contactul vizual era foarte redus, nu mai vroia sa stea intre oameni si nu mai socializa.

Dupa nenumarate vizite la psihiatri si psihologi ajungem la cruntul diagnostic de AUTISM!!!

De ce vreti sa ma obligati sa vaccinez in continuare??? Stie cineva cat ma lupt pentru ca educatoarea nu mi-l vrea in grupa dansei? Imi doresc sa mai fac un copil… O sa il imbolnavesc si pe acela? Prefer sa mor, prefer puscaria, prefer sa plec din tara mea, prefer ORICE, doar sa nu mai vaccinez!!!

Am toate documentele si analizele copilului care demonstreaza ca el nu s-a nascut cu autism, ci mercurul din vaccin l-a nenorocit! Sper ca Ayan sa ma ierte vreodata pentru alegerile gresite pe care le-am luat in ceea ce il priveste!

STOP VACCINARE OBLIGATORIE!!! PRO INFORMARE!!!”
“Sunt mamica a doi copii, un baietel și o fetița, gemeni. Ambii au fost afectati într-un fel sau altul de vaccinuri. Pe atunci nu ştiam nimic despre vaccinuri, ştiam doar ce îmi spuneau medicii şi anume ca trebuie facute. Le-am facut… Au fost vaccinaţi pâna la 4 luni, inclusiv cu a doua doza de hexa.

Erau perfecţi înainte de vaccinuri. S-au nascut la termen pentru o sarcina gemelara – în saptamana 38, baieţelul a avut la naştere o greutate de 2.750 kg şi scor APGAR 10, iar fetiţa – 2.370 kg şi scor APGAR 9. Nu au stat la incubator.

Încep cu baieţelul. În primele luni se dezvolta bine, mânca bine, dormea, lua în greutate normal. La o luna şi jumatate gângurea foarte mult, râdea, era foarte isteţ şi receptiv, ţin minte că eu şi soţul spuneam despre el ca o sa vorbeasca foarte repede, atât de mult gângurea. Apoi, pe la 2 luni şi jumatate – 3 luni ne amuzam ca ne imita cântecul, cânta şi el ca raspuns la melodiile pe care le auzea sau la cântecul nostru. Era forte atent la ce îi aratam şi spuneam, ne raspundea prin gângureli când îi vorbeam şi ne urmarea cu privirea, râdea tot timpul când ne jucam cu el.
A facut vaccinurile hexa la 3 şi 4 luni. În decurs de o luna dupa vaccinul de la 4 luni am observat o schimbare la el, a devenit din ce în ce mai apatic, mai agitat, mai nervos, nu mai dormea bine, se trezea de nenumarate ori pe noapte şi ţipa.

Am mai observat ca nu mai era baieţelul vesel şi atent pe care îl ştiam. Plus ca nu mai gângurea deloc, amuţise! Pe la 5 luni devenise din ce în ce mai absent şi neatent, trist şi parea rupt de realitate, de tot ce se întâmpla în jurul lui. Parea ca nu mai înţelege nimic şi pe zi ce trecea era tot mai împietrit la orice stimul.

Pe la 6-7 luni am observat ca nu se mai întorcea catre noi când îl strigam, decât foarte rar, dupa multe chemari, nu mai râdea aproape deloc, plângea sau ţipa aproape tot timpul, era agitat şi nimic nu-i mai convenea, nici macar când încercam sa-l sarutam, sa-l gadilam, sau sa-l aruncam in sus, lucruri care înainte îi faceau mare placere. Nu reuşeam să comunicam cu el, sa-l facem să ne înţeleaga sau sa înţelegem ce vrea.
Nu mai cânta ca înainte şi odata cu trecerea timpului am observat ca nu se nu se mai juca normal. Joaca lui era stereotipa, compusa din trântirea obiectelor pe jos, de nenumarate ori, rasucirea lor sau lovirea obiectelor în mod repetat sa faca zgomot.

Am început sa citesc şi am dat peste alte cazuri ca ale noastre. Am facut legatura cu vaccinurile. Mi-am amintit ca eu nu am fost niciodata liniştita cu subiectul “vaccinare”, ştiam ca unii parinţi refuza şi nu înţelegeam de ce. La momentul vaccinarii am întrebat-o pe doamna doctor daca sunt motive de îngrijorare şi ce riscuri implica vaccinarea pentru copii, iar dumneaei m-a „liniştit”, ridicând în slavi beneficiile vaccinarii şi spunându-mi ca nu exista alte reacţii adverse în afara de roşeaţa la locul înţepaturii şi eventual febra. Acum însa înţelegeam ca unele efecte adverse pot fi chiar foarte, foarte grave şi noi le traiam. Gaseam mai multe persoane în situaţia noastra, parinţi „paţiţi­” care acuzau aceleaşi simptome la copiii lor, toate dupa vaccin. Nu putea sa fie doar o coincidenţa!

Baiatul a stagnat multe luni. În timp ce alţi copii de vârsta lui se dezvoltau, el batea pasul pe loc. Mai mult, pe la 10 luni începuse sa aiba stereotipii şi mişcari anormale ale capului şi corpului. Dadea din cap stânga-dreapta, cu tot cu una din mâini, repetând mişcarea de 6-7 ori. Facea asta în mod repetat de mai multe ori pe zi.
Aşadar lucrurile mergeau din ce în ce mai rau. Pierduse achiziţii şi apoi stagna… şi aparusera mişcarile astea anormale! ERAM DISPERAŢI!!! Ştiam că vaccinurile ne afectaseră copilul.

Am fost la mai mulţi medici… ridicau din umeri… am început tratament de detoxifiere, suplimente, regim (fără lactate, fără gluten) şi usor uşor au început să se vadă îmbunătăţiri.
La 1 an şi ceva am consultat şi un neuropsihiatru din Bucureşti, temându-ne de un diagnostic de tulburări de spectru autist… Dar la acel moment copilul se îmbunătăţise mult, în urma tratamentului pe care îl urma deja de câteva luni. Neuropsihiatrul ne-a pus diagnosticul de “întârziere în dezvoltare” şi ne-a recomandat tratament medicamentos şi terapie pe limbaj şi cognitiv, zi de zi, cu un psihoterapeut, întrucât până la acea vârstă copilul nu spunea niciun cuvânt şi nici nu părea că o s-o facă prea curând…
Cu acea ocazie am întrebat medicul neuropsihiatru dacă este legătură între autism, întârzieri în dezvoltare şi vaccin şi mi-a răspuns: “Nu există dovezi ştiinţifice în acest sens, DAR…NICI NU PUTEM NEGA NUMĂRUL FOARTE MARE DE COPII CARE AU AVUT PROBLEME DE ACEASTĂ NATURĂ ÎN URMA VACCINURILOR!!!” Păi cum să mai ai curaj să vaccinezi?

Referitor la raportarea reacţiilor adverse, am avut o discuţie cu doamna doctor de familie, când ne-a sunat pentru vaccinul ROR, la 9 luni, pe motiv de “epidemie de rujeolă”, care “intrase în judeţ”, ce mai, era “bau–bau”! Cu acea ocazie i-am cerut să raporteze reacţiile adverse suferite de copil, dar ne-am lovit de un zid. Nu poate raporta pentru că eu ca părinte NU AM DOVEZI că e de la vaccin! A tot dat vina pe copil, spunând ba că e născut prematur, ba că e sarcină gemelară, ba că ea oricum văzuse că nu se dezvolta bine înainte de vaccin! (ceea ce nu era adevărat) si că dânsa e oricum PREA MICĂ să raporteze aşa ceva fără dovezi… Şi că SINGURELE REACŢII ADVERSE PE CARE LE POATE RAPORTA SUNT FEBRA ŞI ROŞEAŢA LA LOCUL ÎNŢEPĂTURII! M-a înfuriat la culme! Dar cum de copilul fusese perfect, făcea atâtea până la vaccin şi apoi a regresat??? Asta nu ştie, copilul e vinovat, el oricum era în urmă! Grozava gândire… dă vina pe copil! Oricum nu există dovezi.
I-am spus că refuzăm categoric orice alt vaccin şi ne asumăm riscul să dăm piept cu “bau– bau” , adică o boală a copilăriei pe care şi eu am făcut-o şi n-am mai murit. Ne-a cerut să dăm o declaraţie şi am dat-o. După care am raportat chiar eu reacţiile adverse completând personal fişa RAPI , on-line.

Acum că avem o confirmare de la medicul neuropsihiatru că sunt mulţi copii care au probleme de natură neurologică în urma vaccinării, stau şi mă întreb: cine trebuia să ne informeze despre riscurile vaccinării, despre reacţiile adverse MENŢIONATE CHIAR ÎN PROSPECTE (cum am aflat ulterior)? Poate aflând de posibilitatea sechelelor neurologice nu aş fi ajuns aici pentru că nu mai vaccinam! A cui era datoria să ne spună adevărul, ambele faţete ale vaccinării, ca să putem alege? A celei care nu ştie decât de febră şi roşeaţă? Cea la care ne ducem încolonaţi pentru “imunizare”, cu încredere, că “ştie mai bine”? Nici dacă-mi dădea o bâtă în cap nu cred că eram mai dezamăgită… de tot sistemul, nu doar de un medic…

Acum băiatul e bine, şi-a revenit mult, a recuperat, face detoxifiere… încă nu vorbeşte… Vom vedea în timp ce va fi. Sperăm să-şi revină complet cu ajutorul lui Dumnezeu.

Fetiţa a avut şi ea de suferit de pe urma vaccinurilor. Încă din maternitate, după vaccinare i s-a declanşat dermatita atopică, pe care a avut-o luni de zile, a suferit mult în primele luni de viaţă din cauza refluxului esofagian, cu nopţi nedormite, arcuit şi plâns în timpul alăptării, ţipat ore în şir ziua, noaptea… noi disperaţi nu ştiam de la ce… în fine, astea au trecut, cu chin pentru toată lumea, dar au trecut… În prezent are multiple intoleranţe alimentare, alergii, pentru care ţine regim. Aproape refuză solidele… nu ia în greutate… încă nu am rezolvat problemele digestive, face încă tratament. Sper să trecem cu bine si peste ele.

Totusi, cred ca o sa ma intreb mult timp de acum inainte cum ar fi fost copiii nostri daca nu i-am fi vaccinat: sigur mai SANATOSI!”
“Am nascut pe 27.09.2012, o fetiță perfect sănătoasă, cu APGAR 10, cu o greutate de 3.4 kg si lungime 52 cm. Am fost externați dupa 3 zile. O zi a scăzut în greutate, asa cum fac toți bebelusii, a doua zi deja luase în greutate, lactația fiind instalată din ziua nașterii.
În a 5-a zi de la naștere, am fost chemați la vaccinul BCG. S-a făcut consult, fetita luase peste 100 de grame în greutate (cântărită cu același cantar), se pune “clinic sănătos, aptă pt vaccin”, se vaccineaza.

Ajunși acasă, fetița se pune pe plâns ore în șir. Ne-au spus că este de la colici. Spre seară adoarme, iar noaptea nu s-a mai trezit să sugă, dar am pus asta pe seama oboselii, cauzata de atâta plâns.

A doua zi am constat un icter puternic, stare de moleșeală, refuz de san. Am mers la un consult neonatologic unde s-a constat icterul si totul s-a pus pe seama lui, am fost îndemnată să o hrănesc la biberon.
Spre seară fetita se pune pe geamăt, ne ducem la o clinică privată. Medicii de acolo ne îndrumă de urgență catre un spital de stat. Aam ajuns acolo, dar s-au pierdut ore în șir pentru ca nu știau unde să pună copilul, deoarece pe Neonatologie nu puteau pentru ca veneam de acasă și le era teama să nu fie infectată cu ceva.

Spre dimneata, în timp ce copilul gemea în brațe la mine, îi găsesc loc pe un pat mare de spital, pe sectie de Pediatrie ATI. Se fac analize, ecografie, se constată edem cerebral encefalita acută, lipsa urinei, vezica îngroșată și plină.
Se sondează și de aici începe bâjbâială, fel de fel de diagnostice, fel de fel de tratamente, Vaccinul era ca si cum nici nu fusese administrat, citez “vai, dar vaccinul si mai ales BCG nu are ce reacție să dea”.

A doua zi de la internare sunt pusă să îmi iau fetita în brațe și să o duc la raze. Când ne întorceam, face stop cardiac în brațe la mine, se reușește resuscitarea, se intubeaza, dar moare în a 13-a zi de viață.

La necropsie s-au găsit toate organele dezvoltate complet vârstei, dar inflamate, cauza zisa de ei fiind “Sindrom Torch”, cu toate ca analizele au fost bune atât la mine, cât și la ea.

După ce am îngropat copilul, medicul curant m-a sunat să îmi spuna că “necropsia nu are ultimul cuvânt de spus pentru ca fetita mi-a murit din cauza unei boli de metabolism” și ca sa se dovedească mai trebuia făcute alte analize.

Pentru noi e clar ce a produs totul, deși pentru medici vaccinul a rămas doar o banală coincidenta…”

Adelina Ioana
Referitor la proiectul de lege privind organizarea si finantarea activitatii de vaccinare a populatiei în Romania, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele lucruri:

– Proiectul legii vaccinării prevede vaccinarea obligatorie a copiilor și ADULȚILOR și chiar acuzarea părinților care refuză vaccinarea copiilor lor de neglijare medicală! Conform Drepturilor Copilului, “neglijarea medicală” este considerata un abuz din partea părinților. Conform Codului Penal, “neglijarea medicală” poate fi încadrata la infracțiunea “rele tratamente aplicate minorului”, faptă ce se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani. Pană la aplicarea pedepselor descrise mai sus, există și alte sancțiuni: avertisment sau amenzi de la 500 la 10.000 RON.

– Vaccinarea va deveni obligatorie chiar si pentru copiii cu autism, sindrom down, alergii si intolerante, pentru copii si adulti cu diferite boli autoimune. Chiar si bolnavii de cancer vor putea fi vaccinati cu vaccinuri care contin virusuri vii si atenuate! Sansele ca un copil sau adult sa fie exceptat de la vaccinare pe motive medicale vor fi extrem de mici! In proiectul de lege nu se specifica acele situatii speciale cand o persoana are contraindicatii la vaccinare.

– Vaccinarea va fi obligatorie in primul rand pentru personalul medical, pentru cei care lucreaza in invatamant si in special pentru cei care lucreaza la stat sau la privat (in domeniul alimentar, in colectivitati mari, etc). Angajatorii privati vor fi obligati sa suporte toate costurile legate de vaccinarea angajatilor lor! Costurile vaccinarii nu vor fi suportate de la bugetul de stat!

– In proiectul de lege nu exista exceptii pentru cei care refuza vaccinarea din motive personale, filozofice sau religioase: unele vaccinuri sunt produse pe celule de fetusi avortati, celule de rinichi de maimuta, celule embrionare de pui de gaina, celule de fluture-de-varza, celule de rinichi de caine!
– – Vaccinul Twinrix Paediatric este produs în celule diploide umane MRC-5 (celule de fetusi avortati)
– – Vaccinurile Hexacima, Infarix si Rotarix sunt cultivate pe celule Vero (celule de rinichi de maimuta)
– – Vaccinul ROR – ProQuad este produs în celule embrionare de pui de gaina, în fibroblasti pulmonari umani diploizi WI-38 (celule de fetusi avortati) si în celule diploide umane MRC-5 (celule de fetusi avortati)
– – Vaccinul ROR – M-M-RVaxpro este produs în celule embrionare de pui de gaina si în fibroblasti pulmonari umani diploizi WI-38 (celule de fetusi avortati); vaccinul poate contine albumina umana recombinanta (AUr)
– – Vaccinul ROR – Priorix este produs în celule embrionare de pui de gaina si în celule diploide umane MRC-5 (celule de fetusi avortati) Vaccinul Cervarix (anti-HPV) contine proteine produse pe celule Hi-5Rix4446 (celule de fluture-de-varza)
– – Vaccinul Optaflu este cultivat pe celule Madin Darby Canine Kidney (MDCK) (celule de rinichi de caine).
– – Pe langa cele de mai sus, vaccinurile mai contin si: bacterii, proteine virale, scualen, polisorbat 20 si 80, tiomersal (etilmercur), fosfati de sodiu si potasiu, formaldehida, antibiotice, hidroxid si fosfat de aluminiu, celule de drojdie, proteina L1 (izolata din celule neuronale), albumina si proteina umana, etc.

– Foarte multe drepturi ne vor fi incalcate! Nu va mai exista libertatea de a alege pentru corpul nostru si al copiilor nostri! – Conform proiectului, PNI (Programul National de Imunizare) va fi “imbogatit” periodic cu noi si noi vaccinuri!

– Nu se stie cine a redactat proiectul de lege!

– Daca se va vota, legea va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2018.

– Prin folosirea pe parcursul intregului proiect a termenului de “obligatoriu” asociat cu vaccin – ex: vaccin obligatoriu (vaccinul fiind definit ca medicament conform prezentului proiect, art.3 lit.b) si cu “vaccinare” – ex: vaccinare obligatorie (vaccinarea fiind definita ca act medical conform prezentului proiect, art.3 lit.d) se incalca prevederile articolului 13 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului cu modificarile si completarile ulterioare: “Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumându-si, în scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”, iar nerespectarea articolului 13 din legea mai sus mentionata are drept consecinta aplicarea articolului 37 din aceeasi lege : “Nerespectarea de catre personalul medicosanitar a confidentialitatii datelor despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a celorlalte drepturi ale pacientului prevazute în prezenta lege atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor legale”.

– Prin introducerea conceptului de “acord prezumat” in Art.21 (3) se incalca prevederile legii 95/2006, privind reforma in domeniul sanatatii cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv articolul 649 (1) : “Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu potential de risc pentru pacient, dupa explicarea lor de catre medic, medic dentist, asistent medical/moasa, conform prevederilor alin. (2) si (3), pacientului i se solicita acordul scris.” Nerespectarea articolului 649 atrage dupa sine raspunderea cadrelor medicale asa cum este prevazuta in articolul 651 din legea sus-mentionata: “Medicul curant, asistentul medical/moasa raspund atunci cand nu obtin consimtamantul informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor in care pacientul este lipsit de discernamant, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiata nu poate fi contactat, datorita situatiei de urgenta.”

– Tinem sa reamintim legiuitorului ca obtinerea consimtamantului pacientului sau reprezentantilor legali ai acestuia inaintea efectuarii oricarui act medical (vaccinarea = act medical conform prevederilor prezentului proiect) are o importanta covarsitoare in relatia medic-pacient reprezentand o norma deontologica fundamentala prevazuta in Codul International al Eticii Medicale, Declaratia de la Geneva si chiar in Juramantul Hipocratic.

– Proiectul de lege incalca prevederile articolului 13 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului cu modificarile si completarile ulterioare: “Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala asumându-si, în scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului”.

– Art.23 – incalca dreptul fundamental la educatie prevazut in Constitutia Romaniei art.32 (1): “(1) Dreptul la învatatura este asigurat prin învatamântul general obligatoriu, prin învatamântul liceal si prin cel profesional, prin învatamântul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare.”

– Art.64 (1) – incalca prevederile articolului 51 (1) din Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cu modificarile si completarile ulterioare: “(1) Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale” si articolul 52 (1) din legea mentionata mai sus: “(1) Ministerul Educatiei Nationale, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, precum si inspectoratele scolare si unitatile de invatamant, ca institutii ale administratiei publice locale cu atributii in domeniul educatiei, sunt obligate sa intreprinda masuri necesare pentru: a) facilitarea accesului la educatia prescolara si asigurarea invatamantului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii” precum si prevederile articolului 32 (1) din Constitutia Romaniei : “(1) Dreptul la învatatura este asigurat prin învatamântul general obligatoriu, prin învatamântul liceal si prin cel profesional, prin învatamântul superior, precum si prin alte forme de instructie si de perfectionare.”

– De asemenea intregul proiect de act normativ incalca principiul inviolabilitatii libertatii persoanei asa cum este definit in Constitutia Romaniei art. 23 (1): “(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.”,incalca dreptul constitutional la viata si dreptul la integritate fizica si psihica a persoanei, prevazute de art. 22 alin. 1 din Constitutia României: “(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate”(actul vaccinarii reprezinta un act medical preventiv, facultativ, fara sa existe o garantie suficienta si rezonabila împotriva riscurilor sau reactiilor adverse ale acestuia, existând posibilitatea reala pentru persoana careia i se administreaza sa i se puna în pericol viata, sanatatea si integritatea fizica sau psihica) si nu in ultimul rand incalca conventiile internationale: Declaratia de la Helsinki (Art. 3-10, 16-18, 25-32 ), Codul Nuremberg (Punctele 1, 2, 4, 5, 6, 7, 9, 10), Raportul Belmont (Cap. 2, 3, 4, 6), Declaratia de la Geneva.

– Proiectul de act normativ mai incalca urmatoarele:
– – art. 26 din Constitutia Romaniei: “Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.”
– – art. 48 (1) din Constitutia Romaniei: “Familia se întemeiaza pe casatoria liber consimtita între soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si îndatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor.”
– – art. 61. din Codul Civil: “(1) Viata, sanatatea si integritatea fizica si psihica a oricarei persoane sunt garantate si ocrotite în mod egal de lege. (2) Interesul si binele fiintei umane trebuie sa primeze asupra interesului unic al societatii sau al stiintei.”
– – art. 64. (1) din Codul Civil: “Corpul uman este inviolabil.”

– Proiectul de lege incalca si Conventia de la Oviedo*, ratificata de Romania prin Legea nr.17/2001:
– – art. 5 “O interventie în domeniul sanatatii nu se poate efectua decât dupa ce persoana vizata si-a dat consimtamântul liber si în cunostinta de cauza. Aceasta persoana primeste în prealabil informatii adecvate în privinta scopului si naturii interventiei, precum si în privinta consecintelor si riscurilor. Persoana vizata poate în orice moment sa îsi retraga în mod liber consimtamântul.”
– – art. 6 (1) “O interventie nu se poate efectua asupra unei persoane care nu are capacitatea de a consimti, decât spre beneficiul sau direct.”
– – art. 16 “Nu se poate întreprinde nici o cercetare pe o persoana decât daca sunt întrunite cumulativ urmatoarele conditii: (i) nu exista nici o metoda alternativa la cercetarea pe fiinte umane, de eficacitate comparabila; (ii) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproportionate în comparatie cu beneficiile potentiale ale cercetarii; (iii) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanta competenta dupa ce a facut obiectul unei examinari independente asupra pertinentei sale stiintifice, inclusiv al unei evaluari a importantei obiectivului cercetarii, precum si al unei examinari pluridisciplinare a acceptabilitatii sale pe plan etic; (iv) persoana pe care se fac cercetari este informata asupra drepturilor sale si asupra garantiilor prevazute prin lege pentru protectia sa; (v) consimtamântul prevazut la art. 5 a fost dat în mod expres, specific si a fost consemnat în scris. Acest consimtamânt poate fi retras în orice moment, în mod liber.”
– – art. 21 “Corpul uman si partile sale nu trebuie sa fie în sine sursa de câstig financiar.”
– – art. 28 “Partile la aceasta conventie vor veghea ca problemele fundamentale ridicate de progresele biologiei si medicinei sa faca subiectul unei discutii publice adecvate, în special în lumina implicatiilor juridice, etice, economice, sociale si medicale relevante, si ca posibilele lor aplicatii sa faca obiectul unor consultari adecvate.”
– – art. 29 “Curtea Europeana a Drepturilor Omului poate da, în absenta oricarui litigiu concret aflat în derulare în fata unei instante, opinii consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea prezentei conventii.”
Redam cateva citate din a treia varianta a proiectului de lege:

“Art.2. In întelesul prezentei legi, termenii si notiunile folosite se definesc dupa cum urmeaza: … r) neglijarea medicala – refuzul repetat al parintelului de a face demersuri în vederea administrarii vaccinurilor obligatorii stabilite prin Calendarul National de Vaccinare pentru copii.

Art.6. (1) Vaccinarea copiilor, cu vaccinurile prevazute în Calendarul National de Vaccinare, aprobat prin Ordin al ministrului sanatatii, precum si cu cele administrate în situatii epidemiologice speciale întregii populatii ori unor grupuri de populatie este obligatorie.

Art. 9. Statul român asigura vaccinuri eficace si sigure, autorizate în mod corespunzator, conform legii.

Art. 10. (1) Statul român, prin Ministerul Sanatatii, asigura conditiile pentru diagnosticul si tratamentul optim al oricaror reactii adverse ale vaccinarii precum si compensarea oricaror efecte de durata, daca sunt dovedite relatiile de cauzalitate.
(2) Tipurile de reactii adverse postvaccinare si masurile compensatorii se stabilesc prin hotarâre a Guvernului.
(3) Confirmarea reactiilor adverse si a relatiei de cauzalitate se face de catre de Grupul Tehnic de Coordonare a Activitatilor de Vaccinare.
(4) In situatia în care reactiile adverse sunt datorate unor deficiente imputabile producatorului vaccinului, Ministerul Sanatatii va urmari recuperarea contravalorii platita ca masura compensatorie.

Art.13. Categoriile de vaccinari obligatorii sunt urmatoarele:
a) vaccinarile stabilite prin Calendarul National de Vaccinare pentru copii;
b) vaccinarile impuse de situatii epidemiologice, care implica vaccinarea ca masura de interventie, în vederea limitarii bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
c) vaccinarile pentru personalul medico-sanitar din unitatile sanitare publice si private;
d) vaccinarile pentru alt personal din unitatile publice si private care, prin natura atributiilor, sunt expuse suplimentar la boli infectioase sau pot reprezenta surse de infectie care ar putea pune în pericol sanatatea publica, stabilite prin hotarâre a Guvernului.

Art.21. (1) Raspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine parintilor, reprezentantului legal sau dupa caz a persoanei care se ocupa de cresterea si îngrijirea unui copil în baza unei masuri de protectie speciala, stabilita în conditiile legii, cu acordul reprezentantului legal.
(2) Pentru vaccinarile obligatorii, furnizorul de servicii medicale de vaccinare, care are în evidenta sa un copil, are obligatia de a informa conform art. 56 persoanele prevazute la alin. (1) cu privire la Calendarul National de Vaccinare.
(3) în cazul vaccinarilor obligatorii, consimtamântul pentru vaccinare se prezuma ca fiind dat.
(4) Constituie exceptie de la alin.(3) situatia în care persoanele prevazute la alin. (1) refuza în scris vaccinarea copilului atunci când medicul indica administrarea vaccinului.

Art.22. (1) Parintele sau reprezentantul legal sau dupa caz, persoana care se ocupa de cresterea si îngrijirea unui copil în baza unei masuri de protectie speciala, stabilita în conditiile legii, este scutit de obligatia prezentarii acestuia la vaccinare, daca acesta are o contraindicase definitiva la un anumit vaccin sau la toate vaccinurile, în situatia în care prezinta medicului care are în evidenta sa copilul o certificare a situatiei invocate.
(2) Certificarea contraindicatiei de vaccinare a copilului se realizeaza de catre Comisia Judeteana de Vaccinare din judetul de domiciliu al copilului la solicitarea persoanelor mentionate la alin. (1) si în baza dovezilor medicale prezentate.

Art.23. La data înscrierii copiilor într-o colectivitate, asa cum este definita de prezenta lege, institutia are obligatia de a solicita prezentarea unei adeverinte, emisa de catre medicul de familie care are în evidenta sa persoana respectiva, care sa ateste efectuarea, respectiv neefectuarea, vaccinarilor obligatorii.

Art.24. (1) în cazul în care vaccinarile obligatorii nu au fost efectuate pâna la data prevazuta de art. 23 parintele, reprezentantul legal, persoana care se ocupa de cresterea si îngrijirea unui copil în baza unei masuri de protectie speciala, stabilita în conditiile legii sau, dupa caz, persoana prevazuta la art. 69, are obligatia prezentarii, pâna la intrarea în colectivitatea unuia dintre urmatoarele documente eliberate de catre Comisia Judeteana de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti:
a) calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii.
b) adeverinta contraindicatiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari.
(2) In cazul prezentarii unui calendar de recuperare a antigenelor vaccinale obligatorii, schema de vaccinare propusa trebuie sa fie completata în termen de un an de la data admiterii în colectivitate.
(3) în cazul neprezentarii unuia dintre documentele prevazute la alin.(l) lit. a) sau lit.b), reprezentantul legal al colectivitatii are obligatia de a sesiza Comisia Judeteana de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti în termen de maximum 30 de zile de la data intrarii în colectivitate.
(4) Prevederile alin. (1) – (3) se aplica si în cazul admiterii copiilor în colectivitati conform art. 2 lit. d).

Art.26. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Art.35. Angajatorii, persoane fizice sau juridice, suporta, din bugetul propriu, costurile pentru vaccinurile si administrarea acestora personalului propriu care, prin natura profesiei sau a formarii pe care o urmeaza, este expus la riscul de infectare sau poate reprezenta o sursa de infectie, care ar putea pune în pericol sanatatea publica, ori a carui vaccinare, potrivit legii este obligatorie.

Art.40. Comisiile judetene de vaccinare precum si Comisia de Vaccinare a Municipiului Bucuresti au urmatoarele atributii:
c) analizeaza cauzele de nevaccinare si elaboreaza recomandari catre furnizorii de servicii de vaccinare si DSP;
d) convoaca persoanele care raspund de vaccinarea copilului si care nu se prezinta cu copilul la vaccinare sau care refuza vaccinarea copilului, în vederea consilierii. Convocarea se face în baza sesizarii formulate de furnizorii de servicii medicale de vaccinare, de catre DSP sau colectivitatile de învatamânt, ori din sistemul de protectie a drepturilor copilului;
e) înregistreaza în evidenta proprie copilul nevaccinat, consiliaza cel putin o data la 3 luni persoanele care raspund de vaccinarea copiilor care trebuie vaccinati, pâna la acceptarea planului de recuperare;
f) stabilesc un plan de recuperare pentru antigenele obligatorii posibil a fi administrate în conformitate cu vârsta si monitorizeaza cazul pâna la administrarea tuturor vaccinurilor corespunzatoare vârstei;

j)sesizeaza Inspectia de Stat din cadrul directiilor de sanatate publica privind nerespectarea de catre parinti, sau de catre reprezentantii legali, a obligatiilor prevazute la art. 68 si 69;
k) sesizeaza asistentul medical comunitar si/sau mediatorul sanitar, sau în lipsa acestuia Serviciul Public de Asistenta Sociala sau, dupa caz, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului pentru a identifica piedicile întâmpinate în calea vaccinarii si a oferi consiliere în cazul minorului care împlineste vârsta de 3 ani si nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii, precum si în cazul copilului înscris într-o colectivitate de învatamânt care nu a încheiat schema de recuperare propusa in termen l) sesizeaza Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului cu privire la existenta unei suspiciuni de neglijare medicala sau încalcare a dreptului copilului la sanatate de catre parinti sau reprezentantii legali, în cazul minorului care împlineste 18 luni de la inscrierea într-o colectivitate si nu a început sau a întrerupt schema privind vaccinurile obligatorii în conformitate cu prevederile literei f);

Art.42. Ministerul Sanatatii are urmatoarele atributii:
s) garanteaza respectarea standardelor impuse pentru vaccinuri în vederea autorizarii pentru punere pe piata, a eficacitatii acestora si a unui grad acceptabil de siguranta, prin Agentia Nationala a Medicame Dispozitivelor Medicale;

Art.48. Directiile de sanatate publica judetene, Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, prin Compartimentul de supraveghere si control boli transmisibile, precum si ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie au urmatoarele atributii:
q) sesizeaza comisia judeteana în cazul copiilor neînscrisi la medicul de familie si nevaccinati mai mult de 3 luni de la vârsta eligibila;

Art.50. Furnizorii de servicii medicale de vaccinare au urmatoarele obligatii:
h) trimit catre Comisia Judeteana de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti, pentru analiza si rezolvare, lista cazurilor care prezinta contraindicatii definitive, lista refuzurilor la vaccinare consemnate prin semnarea formularului de refuz, precum si lista copiilor care nu s-au prezentat la vaccinare sau ai caror parinti au refuzat semnarea formularului de refuz, dupa depasirea cu 3 luni a vârstei eligibile stabilite în calendar pentru fiecare vaccin.

Art.57. (1) Eliberarea documentului necesar înscrierii copilului sau a adultului într-o colectivitate, potrivit art. 23, se face de catre medicul de familie în baza analizarii antecedentelor vaccinale ale copilului pentru care se solicita înscrierea în colectivitate aflate în posesia sa ori în posesia altor furnizori de servicii medicale.
(2) Obligatia de a colecta si a pune la dispozitia medicului de familie a dovezii efectuarii unor vaccinuri de catre alti furnizori de servicii medicale revine parintelui sau, dupa caz, persoanei responsabile de cresterea si educarea copilului.
(3) In raport de datele si informatiile detinute sau puse la dispozitie potrivit alin.(2) medicul de familie va consemna în documentul eliberat pentru înscrierea în colectivitate „antecedente vaccinate complete corespunzatoare vârstei” sau „antecedente vaccinale incomplete corespunzator vârstei” sau sintagma „nevaccinat”.

Art.62. Unitatile de învatamânt precum si alte institutii în care sunt colectivitati de copii au urmatoarele obligatii potrivit prezentei legi:
a) sa efectueze informarea copiilor si parintilor, dupa caz cu privire la vaccinare;
b) sa solicite documentele prevazute la art. 23 – 24 si art. 25 alin. (1);
c) sa transmita Comisiei Judetene de Vaccinare si celei a Municipiului Bucuresti din cadrul DSP o lista privind copiii care nu au fost vaccinati conform Calendarului National de Vaccinare;
d) sa ofere parintilor sau altor reprezentanti legali, dupa caz, la cerere sau în mod public, o statistica privind numarul de copii nevaccinati din cadrul scolii.

Art.63. Informarea prevazuta la art. 62 lit. a) implicarea cadrelor medicale din unitatile de învatamânt sau se va efectua cu implicarea cadrelor medicale din unitatile de invatamant sau din directiile de sanatate publica în cadrul unor activitati curriculare si extracurriculare, în cadrul unor discipline din planul de învatamânt care permit abordarea acestui subiect: biologie, anatomie, cultura civica, educatie pentru sanatate, dirigentie.

Art.64. (1) Pe perioada existentei unor epidemii declarate potrivit prezentei legi în baza notificarii transmise de catre directia de sanatate publica în raza teritoriala a careia functioneaza institutia de învatamânt suspenda participarea la cursuri sau la alte forme de participare colectiva a copiilor care nu sunt vaccinati potrivit Calendarului National de Vaccinare.
(2) Suspendarea se va face numai în cazul în care între epidemia declarata vizeaza boala pentru care copilul este neprotejat.
(3) Institutiile de învatamânt vor stabili modalitatile de recuperare a programei scolare de catre copiii a caror prezenta la cursuri a fost suspendata.

Art.68. Parintii si celelalte persoane responsabile de cresterea si educarea copilului au urmatoarele obligatii:
a) sa asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru informarea privind vaccinarile obligatorii;
b) sa asigure prezentarea copilului la medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare pentru realizarea vaccinarilor complete corespunzatoare vârstei în cazul vaccinarilor obligatorii;
c) sa se prezinte în cazul în care sunt convocati de Comisia Judeteana de Vaccinare sau a cea a Municipiului Bucuresti.

Art.70. Persoanele cu vârsta de peste 18 ani, au obligatia prezentarii în vederea consilierii pentru vaccinare, pentru tipurile de vaccinari stabilite în Calendarul national al adultului, în cazul convocarii acestora de catre furnizorul de servicii medicale de vaccinare.

Art.71. (3) Constituie contraventii, daca nu au fost savârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni, si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a) cu avertisment nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 50 lit. b)-e) si h), art. 53, art. 54, art.55 lit. b) si e), art. 56, art. 57 alin. (1), art.58 alin. (1), art. 62, art. 63, art. 64 alin. (1), art.65 lit. a), b) si d), art. 66 precum si la art.68 lit. a) si c), la prima constatare a contraventiei;
b) cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei, nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 50 lit. b)-e) si h), art. 53, art. 54, art. 55 lit. b) si e), art. 56, art. 57 alin. (1), art. 58 alin. (1), art.63, art 65 lit. d) precum si la art. 66 lit. c) la a doua constatare a contraventiei, efectuata în termen de maxim 6 luni de la aplicarea sanctiunii prevazute la lit. a);
c) cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei, nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 62, art. 64 alin. (1), art. 65 lit. a) si b), art. 66 lit. d) precum si art 68 lit. a) si c) începând cu a doua constatare a contraventiei;
d) cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei, nerespectarea obligatiilor prevazute la art. 66 lit. a) si b) începând cu a doua constatare a contraventiei;
e) cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, nerespectarea obligatiilor prevazute la: 1. art. 50 literele b)- e) si h), art. 53, art. 54, art.55 lit. b) si e), art. 56, art. 57 alin. (1), precum si la art. 58 alin. (1) la a treia constatare a contraventiei, efectuata în termen de maxim 6 luni de la aplicarea sanctiunii prevazute la lit. b); 2. art. 57 alin. (2) si art. 68 lit. a), b), c), la prima si urmatoarele constatari ale contraventiei, în cazul în care s-au aplicat masurile prevazute la art. 40 lit. e) si f).

(5) GTCAV si Comisia de Vaccinare Judeteana sau a Municipiului Bucuresti sesizeaza autoritatile publice competente cu privire la nerespectarea prevederilor prezentei legi, inclusiv pentru eventuale fapte de natura penala, în legatura cu nerespectarea obligatiilor prevazute în prezenta lege.

Art.73. Normele de aplicare ale prezentei legi se aproba în termen de 12 luni de la data intrarii în vigoare a legii.

Art.74. Furnizorii de servicii medicale de vaccinare care functioneaza la data publicarii prezentei legi au obligatia de a se înregistra în RENV într-un interval de 12 luni de la data intrarii în vigoare a legii.

Art.75. Ministerul Sanatatii si celelalte autoritati si institutii publice prevazute de prezenta lege vor adopta si implementa, potrivit atributiilor lor specifice, toate masurile necesare pentru ca prevederile prezentei legi sa fie aplicabile de la data prevazuta la art. 76.

Art.76. Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2018.”
In afara de gravele incalcari ale legii expuse mai sus, proiectul de lege mai are si multe alte probleme:
– nu exista reglementari referitoare la:
– – testarea completa a copiilor sau adultilor inainte de vaccinare: analize genetice, de alergii si intolerante, etc;
– – testarea compozitiei vaccinurilor (de exemplu, un studiu recent a descoperit particule metalice si contaminanti biologici in fiecare vaccin uman verificat; analizele detaliate ale acestor particule au descoperit ca ele “nu sunt biocompatibile si sunt corpuri straine bio persistente” compuse din plumb, inox, crom, tungsten (wolfram), nichel, fier, zirconiu, hafniu, strontiu, antimoniu, si alte metale. Cercetatorii au identificat de asemenea particule infasurate intr-un substrat biologic, probabil proteine, endotoxine si reziduuri bacteriene; puteti citi studiul http://medcraveonline.com/IJVV/IJVV-04-00072.php);
– nu exista reglementari clare referitoare la inregistrarea TUTUROR reactiilor adverse (conform prospectelor, pana la varsta de 1 an fiecare copil va avea in medie 1,7 reactii adverse; tot conform prospectelor, in anul 2016, doar pentru copiii pana la 1 an, trebuiau sa fie inregistrate in sistemul RAPI un numar total de aproximativ 300.000 reactii adverse si aproximativ 5.500 reactii adverse grave si foarte grave; conform raportului de la INSP numarul reactiilor post-vaccinale raportate pentru copii si adulti a fost de DOAR 91; enumaram cateva reactii adverse trecute in prospecte: limfadenopatie, angiodem, paralizie, nevrita, sindrom Guillain-Barre, scleroza multipla, neuropatie, encefalita, encefalopatie, meningita, convulsii, artrita, infectii ale tractului respirator superior, trombocitopenie, reactii anafilactice si alergice, hipotonie sau hiporeactivitate, bronsita, apnee, dermatita, infectii ale urechii medii, pierderea poftei de mâncare, plâns anormal, conjunctivite, diaree, varsaturi, infectie sau inflamare a creierului, maduvei spinarii si a nervilor periferici, encefalomielita acuta diseminata, etc.
– nu exista sanctiuni drastice pentru medici, tot lantul decizional pana la Ministerul Sanatatii, pentru producatori, in cazul in care copiii sau adultii sufera reactii adverse.

Alte aspecte pe care vrem sa le precizam:
– nu exista studii care sa demonstreze ca vaccinurile sunt 100% sigure si eficiente;
– nu exista statistici oficiale care arata ca vaccinatii sunt mai sanatosi decat nevaccinatii;
– nu exista studii care sa demostreze ca teoria imunitatii de turma este valabila pe comunitati vaccinate si nu pe comunitati care si-au dobandit imunitatea natural;
– nu exista studii referitoare la efectul mutagen sau carcinogen al vaccinurilor, lucru confirmat chiar de producatori in prospecte;
– vaccinurile nu sunt testate contra unui placebo solutie salina.

Cum de acest proiect de lege a ajuns sa fie discutat azi?
Totul a fost generat de asa-zisa epidemie de rujeola din Romania. De ce spunem “asa-zisa”? Pentru ca cifrele cu numarul de copii imbolnaviti de rujeola care se vehiculeaza in presa nu sunt cele reale. Sunt copii care aveau altfel de eruptii pe piele, dar au fot inregistrati ca si avand rujeola. In plus, copiii despre care se spune ca au decedat din cauza rujeolei aveau alte co-morbiditati sau erau imunocompromisi, deci puteau deceda de la orice gripa sau infectie (puteti citi acest lucru in raportul oficial publicat pe 27 februarie 2017 pe siteul Uniunii Europene http://ecdc.europa.eu/en/publications/Publications/27-02-2017-RRA-Measles-Romania,%20European%20Union%20countries.pdf). In plus, se stie si faptul ca in spitalele romanesti se moare pe capete din cauza infectiilor intraspitalicesti si a administrarii gresite de medicamente. Un copil sanatos nu moare din cauza rujeolei! Asta stie orice mama, bunica sau medic!
Sa mai amintim de faptul ca in luna noiembrie 2017 li s-au administrat copiilor vaccinuri ROR (Proquad) care expirau in aceeasi luna?

Intram putin in detalii despre subiectul “rujeola”.
Aveti mai jos link-urile cu:
– rata de vaccinare cu ROR în Romania pe ultimii 35 de ani, sursa OMS: http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/coverages?c=ROU
– numarul de imbolnaviri confirmate prin analize de laborator pe ultimii 35 de ani, sursa tot OMS: http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/timeseries/tsincidencemeasles.html

In 2012 au fost 7450 de cazuri de rujeola confirmate prin analize de laborator. Atunci nu a mai fost declarata nicio epidemie! Atentie, rata de vaccinare a fost mai mare in anii 2010-2012 (93-95%).

Alt exemplu:
– anul 2005, rata de vaccinare 97% pentru prima doza de ROR (intre anii 2001 si 2004 rata de vaccinare a fost de 97-98% pentru prima doza de ROR) => 5043 cazuri de rujeola confirmate;
– anul 2015, rata de vaccinare 86% pentru prima doza de ROR (intre anii 2011 si 2014 rata de vaccinare a fost de 89-94% pentru prima doza de ROR) => 4 cazuri de rujeola confirmate.

S-a uitat de scandalurile despre:
– gripa aviara;
– gripa porcina;
– cazul Tecuceanu;
– cazurile de copii vatamati sau decedati din cauza vaccinului BCG importat din Danemarca in 2012 (oficial s-au inregistrat 115 cazuri, neoficial peste 800);
– cazurile de copii cu sidrom hemolitic uremic (SHU) – un raport oficial al corpului de control primului-ministru de atunci aduce in discutie vaccinurile hexavalente Kazahstan aduse din Kazahstan si cere verificarea lor; nu s-a investigat nimic mai departe.

S-a uitat de cazurile Colectiv si Hexi Pharma.

OMS spune ca 13 milioane mor anual din cauza administrarii gresite a medicamentelor! Cele mai multe erori legate de medicamente se petrec in timpul internarilor, in lipsa unor protocoale.

Despre cazul medicului Burnei nu se mai spune nimic.

Reamintim si de scandalul citostaticelor, scandalul pacientilor folositi ca si cobai pentru testarea de medicamente.

Sa nu uitam mai ales de mita care este foarte larg raspandita in sistemul sanitar, de la asistente, medici pana la nivel inalt (aici ne referim la licitatii).

In scoli nu exista sapun sau hartie igienica.

Epidemiile reale din Romania sunt urmatoarele:
– 400 de copii mor anual din cauza cancerului;
– peste 200.000 de copii adorm nemancati;
– oficial, 1 din 51 de copii au autism (neoficial sunt mai multi din cauza ca multi nu sunt diagnosticati, altii nu apar in statistici pentru ca parintii nu vor sa ii inregistreze ca si copii cu handicap); in plus: terapia adecvata pentru un copil cu autism costa poate costa intre 1000 si 2000 de euro pe luna, costuri ce sunt suportate de parinti, statul nu recunoaste terapia ABA si nu o deconteaza, terapia ABA fiind singura care s-a demonstrat ca este eficienta (bineinteles, alaturi de dieta si suplimente naturale adecvate);
– copii cu alergii si intolerante ce nu sunt primiti in crese si gradinite (teoretic si legal ar trebui integrati, dar practic asta nu se intampla);
– copii cu astm, eczeme, diverse alte boli autoimune, diabet;
– peste 50% dintre romani sunt supraponderali sau obezi;
– peste 80.000 de oameni mor anul din cauza infectiilor nosocomiale;
– 60.000 de oameni sufera anual un atac cerebral; doar jumatate supravietuiesc;
– se fac 350-400 de avorturi pe zi; fiecare femeie are la activ, in medie, 3 avorturi; Romania are cea mai ridicata rata de avorturi din Europa – 480 la fiecare 1000 de nasteri;
– suntem pe locul 1 in Europa la mortalitate infantila, aceasta reprezentand un indicator de baza al starii economico-sociale si mediu al unei comunitati;
– cheltuim cel mai putin din Europa pentru sanatatea si educarea populatiei (42% dintre romani sunt analfabeti functional);
– ne situam pe ultimul loc in Europa la alaptarea copiilor pana la 6 luni – doar 12-13% dintre mame alapteaza exclusiv pana la 6 luni; ca si comparatie, urmatoarea cea mai mica rata de alaptare exclusiva din Europa este de 53%, în Irlanda; in tarile nordice rata alaptarii exclusive se cifreaza in jurul valorilor de 89-94%; exista un studiu care spune: cu cat un copil primeste mai mult timp lapte praf, cu atat riscul de a face leucemie creste, sursa aici: https://www.medpagetoday.com/Pediatrics/GeneralPediatrics/35390;
– 6 din 10 copii sunt batuti de parinti;
– avem cele mai multe nasteri prin cezariana din Europa;
– suntem pe locul 2 in Europa la consumul de antibiotice, dupa Grecia.

Alt subiect sensibil: vaccinul bcg si tuberculoza.
Lasam mai jos link-uri de pe site-ul OMS:
– rata de vaccinare bcg (primul rând din tabel): http://apps.who.int/immunization_monitoring/globalsummary/coverages?c=ROU
– numarul de îmbolnaviri cu tuberculoza si numarul de decese: https://extranet.who.int/sree/Reports?op=Replet&name=%2FWHO_HQ_Reports%2FG2%2FPROD%2FEXT%2FTBCountryProfile&ISO2=RO&LAN=EN&outtype=html

Din 1991 pâna în 2015 rata de vaccinare cu bcg a fost între 98-100%.
In anul 2015 au fost inregistrate 16.000 de noi imbolnaviri de tuberculoza si 1100 de decese.

Romania inregistreaza cea mai mare incidenta a tuberculozei din Uniunea Europeana (de cinci ori peste media UE), furnizand circa 20% din cazurile de TB raportate în UE, in conditiile în care detine doar 4% din populatia UE.

Romania se afla pe primul loc în topul tarilor cu gospodarii care au WC-uri in curte, potrivit unui raport prezentat de Comisia Europeana. 40,7% din romani au WC-urile in curte, fata de doar 25% din populatia Bulgariei.
Va lasam mai jos si o lista cu surse de informare (cu articole, documentare, studii care demostreaza nocivitatea vaccinurilor):
– International Medical Council on Immunisation – medici si alte cadre medicale ce vorbesc despre vaccinuri
– World Association for Vaccination Education WAVE
– Dr. Russell Blaylock MD Learn the Risk
– Think Twice Global Vaccine Institute
– Stop Mandatory Vaccinations
– Informed Choice: Vaccine Ingredients
– The US National Vaccine Information Centre (NVIC)
– Beyond Conformity Beyond Conformity
– The Vaccination Information Network (VINE)
– A German Website Vaccine injury
– The influence of industry on medical research and government policy Over-vaccination
– No Forced Vaccines (New Zealand) No Forced Vaccines
– Promoting Natural Immunity ARNICA UK Parent’s Support Network
– Safe, Affordable, Necessary and Effective Vaccines and Vaccination Practices SaneVax Inc
– Viera Schiebner
– In 2009 National Vaccine Information Centre (NVIC) a prezentat a patra Conferinta Internationala Publica despre Vaccinare Show Us the Science Give us the Choice
– VacTruth “Copilul tau, alegerea ta” VacTruth.com
– Vaccinarea, dilema unui parinte (Vaccination Dilemma)
– Hormones Matter
– Child Health Safety
– Vaccination Information Serving Australia: investigheaza inainte sa vaccinezi VISA
– What’s in vaccines?

Grupuri de consumatori:
– Generation Rescue Hope for Recovery Generation Rescue
– The Australian Vaccination Network AVN
– Vaccination Answers Informed Sources VAIS
– Healthy Families of Illawarra
– Vaccination Information Service Vaccination in Oz
– Sailhome
– Nature Matters
– Campaign for Truth in Medicine
– Think Twice Global Vaccine Institute
– Natural Health News and Scientific Discoveries (Naturalnews)
– Vaccine Truth
– Vaccination Liberationre
– The Refusers
– Outlaw Health (website) and Facebook Outlaw Health
– Concerned Citizen Vax Info Start Here
Alte resurse de informare:
http://healthimpactnews.com/category/medicine-watch/
https://realfarmacy.com/in-the-news/vaccines/
http://www.thenhf.se/medical-tyranny-in-italy-has-to-stop/
http://vaccineimpact.com/
https://www.cathinfo.com/general-discussion/aborted-fetal-cell-tissues-used-in-measles-vaccine/
http://www.tetyanaobukhanych.com/articles
http://www.greenmedinfo.com/anti-therapeutic-action/vaccination-all
https://www.regret.ie/victims_2.html
http://www.vaccinationinformationnetwork.com/category/injuries/
http://www.educate4theinjured.org
http://www.naturalnews.com/SearchResults.asp?query=vaccine&pr=NN

Lead Developer Of HPV Vaccines Comes Clean, Warns Parents & Young Girls It’s All A Giant Deadly Scam


http://www.thevaccinereaction.org/recent-posts-in-vaccination/
http://thinkingmomsrevolution.com/?s=vaccine

Home


http://www.getholistichealth.com/?s=vaccine
http://vaccines.mercola.com/
http://www.healthy-holistic-living.com/?s=vaccine
http://circleofdocs.com/?s=vaccine
http://www.rense.com/general59/vvac.htm
http://www.rense.com/general87/retired.htm
http://www.rense.com/general87/indu.htm
http://www.rense.com/general87/avoid.htm
http://asheepnomore.net/?s=vaccine
http://www.truthlibrary.info/?s=vaccine
http://www.vaccines.news/
https://www.sott.net/ –> cautare dupa cuvantul “vaccine”

Search Global Research


https://parentsaganinstmandatoryvaccines.net
http://www.collective-evolution.com/?s=vaccine
https://go.thetruthaboutvaccines.com

Vaccine Ingredients

Testimonials

Vaccines & Abortions

Autism

Gardasil

Are Vaccines Causing ITP?

Vaccination Listings


http://vaccineinjurynews.com/


http://www.jeffereyjaxen.com/articles1.html
https://www.lifesitenews.com/news/study-confirms-autism-boom-correlates-with-aborted-fetal-dna-in-vaccines
Cateva documentare:
– Prin ochii nostri – reactii adverse
– Noi nu vaccinam
– Vaccination – The Silent Epidemic
– The Greater Good
– Shots In The Dark
– Vaccination The Hidden Truth
– Vaccine Nation
– The Truth About Vaccines
– Lethal Injection
– Bought
– Deadly Immunity
– Autism – Made in the USA
– Beyond Treason
– Trace Amounts
– Why We Don’t Vaccinate
– Autism Yesterday
– Denmark Documentary on HPV Vaccine
– Vaxxed: From Cover-Up to Catastrophe
– Man Made Epidemic
– 50 Cents A Dose
– Direct Orders
– Dtap – Vaccine Roulette
– Truthstream News: About All Those Vaccines
– Hear The Silence
– Vaccines Revealed
Carti in limba romana:
– Vaccinarea: eroarea medicala a secolului, Dr. Louis de Brouwer
– Vaccinurile si autoimunitatea, Yehuda Shoenfeld
– Vaccinurile. Sunt cu adevarat sigure si eficiente?, Neil Z. Miller
– Vaccinurile: preventie sau boala. O noua patologie pediatrica, Christa Todea-Gross
– Patologia imunoprofilaxiei, Ioan Nastoiu
– Imunologie si imunochimie, Grigore Mihaescu

Carti in limba engleza:
– The Vaccine Book: Making the Right Decision for Your Child, Robert W. Sears, MD, FAAP
– What About Immunizations: Exposing the Vaccine Philosophy, Cynthia Cournoyer
– Cutting-Edge Therapies for Autism, Ken Siri and Tony Lyons
– The Vaccine Court, The Dark Truth of America’s Vaccine Injury Compensation Program, Wayne Rohde
– Vaccine Injuries: Documented Adverse Reactions to Vaccines, Louis Conte and Tony Lyons
– Vaccine Epidemic, Louise Kuo Habakus, MA and Mary Holland, JD Waging
– War on the Autistic Child, Andrew J. Wakefield
– The Thinking Moms’ Revolution: Autism Beyond the Spectrum, collected by Helen Conroy and Lisa Joyce Goes, Foreword by Robert W. Sears, MD
– Callous Disregard, Andrew J. Wakefield
– Vaccine Whistleblower: Exposing Autism Research Fraud at the CDC, Kevin Barry
– The Autism Revolution: Whole-Body Strategies for Making Life All It Can Be, Karen Weintraub and Martha Herbert
– The Environmental and Genetic Causes of Autism, James Lyons-Weiler
– The Age of Autism: Mercury, Medicine, and a Man-Made Epidemic, Dan Olmsted and Mark Blaxill
– Evidence of Harm: Mercury in Vaccines and the Autism Epidemic, David Kirby
– Vaccination The Silent Killer: A Clear And Present Danger, Ida Honorof, E. McBean
– DPT, a Shot in the Dark, Harris L. Coulter, Barbara Fisher
– The Big Autism Cover-Up: How and Why the Media Is Lying to the American Public, Anne Dachel
– Dissolving Illusions: Disease, Vaccines, and The Forgotten History, Suzanne Humphries MD, Roman Bystrianyk
– Plague: One Scientist’s Intrepid Search for the Truth about Human Retroviruses and Chronic Fatigue Syndrome (ME/CFS), Autism, and Other Diseases, Kent Heckenlively and Judy Mikovits
– Miller’s Review of Critical Vaccine Studies: 400 Important Scientific Papers Summarized for Parents and Researchers, Z. Miller
– Jabbed: How the Vaccine Industry, Medical Establishment and Government Stick It to You and Your Family, Brett Wilcox, Kent Heckenlively J.D.
– Inoculated: How Science Lost Its Soul in Autism, Kent Heckenlively J.D.
– The Sanctity of Human Blood : Vaccination is Not Immunization, Tim O’Shea
– Changing the Course of Autism: A Scientific Approach for Parents and Physicians, Bryan Jepson M.D., Jane Johnson
– Vaccines and Autoimmunity, Yehuda Shoenfeld, Nancy Agmon-Levin, Lucija Tomljenovic
– Cures vs. Profits: Successes in Translational Research, James Lyons-Weiler
– Vaccine Primer: An Inoculation, Elliott Freed
– Vaccines 2.0: The Careful Parent’s Guide to Making Safe Vaccination Choices, Dan Olmsted and Mark Blaxill
– Just a Little Prick, Hilary Butler and Peter Butler
– Vaccination, Social Violence, and Criminality: The Medical Assault on the American Brain, Harris L. Coulter
– Silenced Witnesses: The Parents Story – The Denial of Vaccine Damage by Government, Corporations and the Media, Martin Walker
– Vaccination Policy and the U.K. Government: The Untold Truth, Christina England, Lucija Tomljenovic PhD, Dr. Michael D. Innis
– Vaccination – The Medical Assault on the Immune System, Viera Scheibner, PhD
– Behavioural Problems in Childhood: The Link to Vaccination, Viera Scheibner, PhD
– Vaccination: 100 Years of Orthodox Research Shows that Vaccines Represent a Medical Assault on the Immune System, Viera Scheibner
– What Your Doctor May Not Tell You About Children’s Vaccinations, by Stephanie Cave, MD, FAAFP
– How to Raise a Healthy Child in Spite of Your Doctor: One of America’s Leading Pediatricians Puts Parents Back in Control of Their Children’s Health, Robert S. Mendelsohn MD George & Sam, Charlotte Moore
– VACCINATION: Proved Useless and Dangerous, From 45 Years of Registration Statistics. Alfred R. Wallace, LL.D.
– UNIVERSAL IMMUNIZATION: Medical Miracle or Masterful Mirage, Dr. Raymond Obomsawin
Cateva studii:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22531966
http://www.medscape.com/viewarticle/848656
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/21568886
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1646939
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3173748
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3364648/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3697751/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3774468/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3878266/
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11015547
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11339848
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12142947
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12145534
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12933322
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15780490
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16126512
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16870260
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17454560
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17674242
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19043938
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19106436
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21058170
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21299355
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21623535
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21907498
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21993250
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22099159
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23576057
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23932735
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24675092
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24995277
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25198681
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25377033
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/24216286
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/26589518
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1116914
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1431373
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3170075
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3236196
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3364648
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3547435
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3581096
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3878266
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5044872
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11388787
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/11858860
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12145534
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16235361
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16288015
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17092614
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18445737
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19880568
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20378372
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20380876
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20711932
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21348312
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22336803
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22811707
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24130165
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25708367
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25877010
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26103708
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9345669

Measles Inclusion-Body Encephalitis Caused by the Vaccine Strain of Measles Virus – Oxford Journal


http://www.omicsgroup.org/journals/evidence-that-food-proteins-in-vaccines-cause-the-development-of-foodallergies-and-its-implications-for-vaccine-policy-2329-6631-1000137.php?aid=60994
http://www.consumerhealth.org/articles/display.cfm?ID=19990705002005
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26209839
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27816865
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26774584
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25382662
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18332715
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16431248
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15082108
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/27294299
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25981166
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26945727
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25701957
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25173055
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24942245
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24384799
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24549367
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22899883
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22015705
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21669256
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21549155
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21225508
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21224507
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20628439
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19075648
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18771903
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/m/pubmed/27908630
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/2671833
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC274969/
http://soundchoice.org/wp-content/uploads/2012/08/DNA_Contaminants_in_Vaccines_Can_Integrate_Into_Childrens_Genes.pdf
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20442385
https://link.springer.com/article/10.1007%2Fs11011-017-0077-2
Prospectele integrale ale vaccinurile se gasesc pe site-ul Agentiei Europene a Medicamentului http://www.ema.europa.eu
Prospectele din cutiile vaccinurilor au de obicei 3-4 pagini. Prospectele integrale au intre 20 si 90 de pagini!
O mare parte dintre prospecte EPAR pot fi gasite si pe site-ul nostru https://cunoaste-riscurile.ro/prospecte

Vaccinarea poate pune in pericol viata, sanatatea si integritatea fizica sau psihica.
Acolo unde exista risc, trebuie sa existe alegere!
Ca atare, respingem proiectul de lege in ansamblul sau.

Va rugam sa luati pozitie in legatura cu acest proiect de lege abuziv!