“Vreau sa va spun povestea mea, ca sa nu treceti și voi prin asta.

Ginecologul nu e bau-bau și dacă aveti nelămuriri mergeți la 2-3 ginecologi pentru a va lămuri.

Am născut in februarie 2016 un baiat minunat, prin cezariana. Având o operație și un uter cicatricial, mergeam la ginecolog mult mai des (cam la 6 luni), din păcate a fost insuficient chiar și așa.

In Iulie 2017 am fost la un ginecolog, ovarele mele erau curate, fata chisturi, uterul arata perfect, cicatricea era bine, nimic îngrijorător.

De prin decembrie am început sa ma umflu jos, era ca o “bila de silicon” pe care puteam sa o mișc așa cum voiam. Credeam ca sunt contracțiile uterului ca am mai auzit cazuri. In februarie 2018 merg iar la ginecolog (dr. Prunescu Dan, medic primar obstetrica – ginecologie). Nu vede nimic diferit, susține ca vezica este plină, deși urinasem cu 5 min in urma, nu insista pe tema asta și uite așa ajung in ziua de astăzi.

Luni am ajuns la urgente cu durere in partea stânga, bănuiam o colică renală. Ma vede o doamna dr rezidenta la ECO transvaginala, același răspuns “vezica plină”. De data asta aveam dureri insuportabile, insistam ca nu este plină, ca nu simt nevoia sa merg la baie. Și-au dat seama ca este un chist de 10 cm (așa părea la ecograf). Am ajuns in operație de urgenta, luni seara la 10:40, operata de un chist de 20 cm torsionat de 3 ori, am rămas fără ovarul și trompa stânga pentru ca un anumit medic nu a insistat in urma cu o luna. Probabil mi-aș fi salvat ovarul și nu as trece acum prin noi dureri (incizia este făcută pe vechea cezariana), copilul meu nu mi-ar duce dorul și eu as fi fost acasă întreaga.

Dragilor, fac aceasta marturie ca sa va îndrum sa mergeti la ginecolog minim de 2 ori pe an, sa susțineți tot ce simțiți, sa insistați, dacă aveți menstruații neregulate, sa mergeți la medic și sa cereți cel puțin doua păreri.

PS: Medicul care mi-a scos “matahala” nu ignora ideea ca ar fi putut fi cancer ovarian, din fericire au scos tot ce ar fi putut fi afectat.”

Lavinia Dionisiu, 20 de ani, Bucuresti.